Coronavirus în R. Moldova: În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 55 de cazuri noi

În laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost examinate astăzi 280 de probe, dintre care 55 s-au dovedit a fi pozitive. Dintre acestea, șapte sunt de import și 48 cu transmitere locală. Astfel, bilanțul cazurilor confirmate cu noul tip de coronavirus a ajuns la 353, iar patru persoane au decedat. Informația a fost prezentată de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă al gestionării crizei provocate de virusul COVID-19.

Ministrul susține că unul din decese a survenit în stânga Nistrului încă acum două zile, iar un bărbat s-a stins noaptea trecută la un spital din Edineț. Bărbatul nu a putut fi transportat la un spital din capitală din cauza stării grave, iar în prezent se identifica numărul de persoane, inclusiv personal medical, cu care a contactat.
Oficialul a specificat că majoritatea cazurilor de transmitere locală s-au înregistrat în Chișinău și în stânga Nistrului. Toate persoanele sunt spitalizate, iar astăzi alți patru pacienți au fost externați după ce s-au tratat de COVID-19. Astfel, numărul celor tratați s-a ridicat la 22.

Șeful de la sănătate a precizat că tot astăzi în țară au ajuns aproape 10 mii de teste achiziționate din sursele Fondului Global.

Prezent la ședință, șeful statului Igor Dodon a îndemnat cetățenii moldoveni care se află peste hotarele țării să se documenteze din deciziile Comisiei Situații Excepționale despre cursele charter, pentru a nu deveni victimele unor escroci. El a adăugat că a discutat astăzi cu conducerea celor mai mari lanțuri de magazine pentru a vedea un grafic al prețurilor din ultima jumătate de an. Totodată, președintele a anunțat că toți cei circa 8000 de deținători de patente din țară vor fi scutiți de plata pentru acestea. El a îndemnat cetățenii să respecte recomandările autorităților pentru ca țara noastră să poată ieși din situația fără precedent declanșată de coronavirusul de tip nou.

În perioada 17 martie-15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă în legătură cu pandemia de COVID-19.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.