Chicu: Toate activitățile cu caracter religios vor fi suspendate

Toate activitățile cu caracter religios vor fi suspendate, timp de două săptămâni, a anunțat premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

, zborurile din Spania și Franța spre Chișinău vor fi suspendate începând cu această noapte, ora 00.00, iar de duminică, vor fi suspendate zborurile spre toate țările europene

De asemenea, urmează să fie închise și o parte din punctele terestre de trecere a frontierei de stat.

Deocamdată nu s-a precizat care dintre acestea.

Premierul Ion Chicu a anunțat, însă, că centrele comerciale nu vor fi închise, dar agenții economici sunt obligați să întreprindă acțiuni de dezinfectare și fluidizare a numărului de persoane.

În ceea ce privește alegerile parlamentare noi din circumscripția electorală nr. 38 Hâncești, autoritățile au decis să sporească măsurile de igienizare a secțiilor de votare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.