Funcțiile vacante de judecători ar putea fi ocupate conform punctajului obținut la concurs

Modalitatea de numire și promovare a judecătorilor ar urma să fie schimbată, astfel încât să fie mai transparentă, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției. De asemenea, proiectul oferă posibilitatea ocupării funcțiilor vacante de judecători din raioane, pentru care optează foarte puțini candidați, prin repartizarea lor în funcție de punctajul obținut la concurs.

Consiliul Superior al Magistraturii, organ care are atribuții în numirea și promovarea judecătorilor, va trebui să elaboreze criterii clare și să le urmeze, atunci când ia decizii referitoare la magistrați și candidații care doresc să acceadă în aceste funcții. Astfel, numirea sau promovarea unui judecător se va face în baza unui punctaj argumentat, explică Ion Guzun, consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice.

„Până acum era o quasi-evaluare. Nimeni nu știa punctajele, ce întrebări să fie date, cum sunt calculate. Prin aceste modificări, decizia nu va fi legată de numărul de voturi care urmează să fie date de către membrii CSM, dar în baza punctajelor acumulate de ei”, explică Ion Guzun.

Experții au atras atenția anterior asupra mai multor cazuri de promovare în funcție a unor judecători cu probleme de integritate sau a unor candidați cu un punctaj mai mic oferit din partea Colegiilor specializate ale CSM în defavoarea altora cu un punctaj mai mare. O altă problemă, care se așteaptă să fie soluționată prin noile prevederi, se referă la faptul că CSM nu își motiva deciziile, subliniază Lilia Ioniță, expertă a Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.

„Colegiul de evaluare a performanțelor propunea o candidatură pe care o considera mai bună, iar CSM schimba ordinea candidaților și cel care avea punctajul cel mai mic, nu știu de ce, era promovat. CMS niciodată nu argumenta de ce au ales alt candidat. Da, se fac aceste modificări legislative, pentru că și cele făcute anterior, toate era din cele mai bune intenții, dar de fapt sunt oamenii cei care le aplică”, subliniază Lilia Ioniță.

Proiectul mai propune organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de judecători de două ori pe an, dar nu ca în prezent când se organizează concurs pentru fiecare funcție care devine vacantă. Iar candidații care vor promova concursul vor alege din funcțiile vacante disponibile, în ordine descrescătoare a punctajului obținut. În acest fel, se așteaptă să fie ocupate funcțiile în judecătoriile raionale, unde aleg să meargă mai puțini candidați, estimează experții.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.