Pavel Filip: Moldova se descurcă financiar, dar asistența macrofinanciară din partea UE este principială

Republica Moldova se descurcă financiar, există bani suficienți la buget. Însă, primirea asistenței macrofinanciare pentru Guvern este principială pentru că va reprezenta un semnal din partea Uniunii Europene de susținere a orientării Republicii Moldova. Premierul Pavel Filip spune că această atitudinea poate fi catalogată drept o ambiție prin care se vrea să se demonstreze că așa cum s-a reușit obținerea unui program cu Fondul Monetar Internațional, așa cum s-a reușit deblocarea relațiilor cu Banca Mondială, așa se vor continua relațiile constructive și pragmatice cu Uniunea Europeană, transmite IPN.

Premierul a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul TV Prime că în mod optimist, la sfârșitul lunii iunie, ar trebui să ajungă în țară prima tranșă din asistența macrofinanciară din partea UE, iar după un scenariu pesimist – în luna iulie. „În luna iulie va veni o misiune de evaluare deja pentru acordarea celei de-a doua tranșe de împrumut”, spune Pavel Filip. Prim-ministrul spune că, din punctul lui de vedere, au fost realizate toate cele zece condiționalități pentru acordarea banilor, dar pe fundalul disputelor politice care au loc la Chișinău și la Bruxelles, între familiile politice, s-a lăsat loc pentru interpretarea a două dintre aceste condiționalități – înregistrarea progreselor în formarea Agenției Naționale de Integritate și asigurarea finanțării acestei instituții.

Referindu-se la cea mai recentă reuniune a Consiliului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, șeful cabinetului de miniștri a afirmat că din cele trei reniuni la care a participat, aceasta a fost cea mai pozitivă. Potrivit lui, această reuniune a Consiliului a scos în evidență reușitele și progresele care au fost obținute pe Acordul de Asociere.

„Desigur trebuie să depunem mai multe eforturi în lupta anticorupție, pe tot ce ține de reforma justiției, chiar dacă am avansat. Nici noi nu suntem tocmai satisfăcuți de cum lucrează astăzi acest sistem din domeniul justiției, în același timp, trebuie să recunoaștem că sunt și elemente pozitive. Anume de aceasta, anul curent am încercat să punem un accent deosebit pe justiție, pe așa-numita mică reformă a justiției pentru că ne-am propus niște obiective pe termen scurt, care trebuie să fie implementate până la sfârșitul acestui an și eu sunt sigur că vom reuși pentru că lucrurile deja au pornit”, a declarat premierul.

Un acord semnat anul trecut între Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană prevede acordarea a 100 de milioane de euro asistență macro-financiară dintre care 40 de milioane sunt sub formă de grant. Banii urmează să fie debursați în trei tranșe, iar pentru aceasta UE a înaintat 28 de condiționalități – zece pentru prima tranșă, zece pentru a doua și opt pentru ultima.

3 Comments

  1. Banii trebuie investiți în dezvoltarea infrastructurii. Un pas foarte important pentru Moldova și pentur cetățeni.

  2. Sa nu pus Maia, Nastase si Dodon piedici guvernarii, acum cred ca deja erau indeplinite toate conditiile si banii erau in tara, dar asa, iata ca trebuie sa asteptam.

  3. R.Moldova are o pondere de dezvoltare fara precedente, datorita Guvernul Republicii Moldova si Partidul Democrat din Moldova in frunte cu Vlad Plahotniuc au fost remarcate succese in toate ramurile, fapt apreciat si de Europarlamentari si officiali UE. Cred ca mergem pe calea cea dreapta, si sprijinul din partea UE este ca o remunerarea R.Moldova pentru munca depusa ce o sa permita o dezvoltare si mai rapida. Cu parere de rau in stat mai persista asa elemente mafiote mascate sup ediza de sustinere a cursului pro-european si se ascund sub asa numitele platforme PPDA si PAS ce parca lupta cu o fantoma nascocita tot de ei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.