Noi modalități de reclamare a cazurilor de încălcare a drepturilor consumatorilor

Noi modalități de reclamare a cazurilor de încălcare a drepturilor consumatorilor: începând de astăzi, 11 aprilie, petițiile pot fi transmise și prin aplicația Viber, la numărul de telefon 067675544, iar de săptămâna viitoare, vor putea fi lăsate în boxele amplasate în centrele comerciale și în unitățile de alimentare publică, transmite IPN.

Sergiu Sîghi, șef de direcție la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, a comunicat, într-o conferință de presă, că formularele petițiilor pot fi descărcate de pe pagina web a instituției, dacă vor fi trimise online. În variantă printată, vor putea fi găsite lângă boxele pentru petiții. Sergiu Sîghi spune că petițiile pot fi depuse și în formă liberă, dar, din experiență, acestea nu întotdeauna conțin toate datele care se cer pentru a putea da curs examinării plângerii.

La prima etapă, boxele pentru petiții vor fi amplasate în centre comerciale cu un flux de cumpărători mai mare. ANSA dă asigurări că datele persoanele indicate în petiții vor fi confidențiale. Potrivit directorului ANSA, Gheorghe Gaberi, în termen de 30 de zile, petiționarul va fi informat în scris sau în formă electronică despre rezultatul examinării cererii.

De la începutul anului, de când ANSA a preluat responsabilitățile Agenției naționale pentru protecția consumatorilor, au fost depuse peste 300 de petiții. Cel mai des consumatorii se plâng de calitatea produselor alimentare, nerespectarea termenelor de valabilitate, de practici comerciale incorecte, prestarea serviciilor necalitative. ANSA a emis mai multe prescripții de înlăturare a neconformităților și a întocmit procese-verbale cu privire la contravenție.

Petițiile către ANSA pot fi depuse și la Ghișeul Unic al consumatorului (la sediul central ANSA), prin poștă la adresa: MD-2005, mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu, 63; în format electronic: info@ansa.gov.md , dar și la numărul de telefon: 022 264643 și linia verde: 080080033 (apel gratuit).

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*