Din imperiul sovietic al foametei

S-au împlinit 70 de ani de la foametea din 1946-1947, una dintre cele mai odioase crime ale regimului sovietic de ocupaţie. Cel pe care, din păcate, unii îl jinduiesc în continuare.
Au murit atunci circa 300 000 de moldoveni.
Mult mai mulţi decât au dispărut în cel de-al Doilea Război Mondial.
Populaţia republicii a avut de-a face, de fapt, cu un alt război. Cu mult mai crunt. Și cu mult mai larg.
Se spune că vinovată a fost seceta din cele două veri.
Aceeaşi secetă a bântuit şi-n România, dar acolo n-a murit nimeni de foame.
În volumul „Foametea în Moldova sovietică (1946-1947). Culegere de documente” (alcătuitor Anatol Ţăranu), apărut la Editura „Litera” în 2017, o carte de documente cutremurătoare, se menţionează că în perioada 1854–1946 au fost fixaţi 33 de ani secetoşi, când în veri n-a plouat, iar în ierni n-a căzut zăpada, dar n-a murit nimeni de foame.
În 1946-1947 au pierit de foame nu doar familii întregi, ci şi localităţi întregi.
Foametea sovietică a populaţiei basarabene a fost una organizată. Ea a urmărit exterminarea în masă a populaţiei RSSM prin înfometare, dar şi schimbarea componenţei etnice a Basarabiei, despre care în Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940 se spunea că ar fi „locuită de ucraineni”. Ea era „pedepsită” şi pentru că în prima parte a războiului luptase contra Armatei Sovietice (chiar dacă după 24 august 1944 fuseseră mobilizaţi cu forţa toţi bărbaţii dintre Prut şi Nistru, 250 000 dintre ei plătind cu viaţa „victoria URSS asupra fascismului”).
Starea de război a continuat în Basarabia cu automatul pus în pieptul ţăranului sau intelectualului, cu mult după încetarea războiului, fiind realizată prin deportaţi, arestări, închideri de şcoli, demolări de biserici, rechiziţionări şi sechestrări de produse, confiscări de averi etc.
Teza lui Stalin „Duşmanul care nu se predă trebuie lichidat” a fost aplicată în acest spaţiu în totalitate.
În fruntea luptei contra poporului băştinaş se aflau comuniştii. După 1944 majoritatea lor erau veniţi de aiurea. De regulă, oameni fără carte, dar cu multă ură pentru tot ce e prosperitate, bine, dreptate.
Anume ei şi-au făcut mendrele în localităţile noastre.
Imediat după război au fost alcătuite mii de „echipe de activişti” în centrele raionale, compuse din elemente declasate sau banditeşti, sosite din Federaţia Rusă, care erau combinate cu cele din sate, de regulă comsomoliste, care umblau din casă în casă, pentru a percepe cotele obligatorii către stat, ele confiscând toate rezervele de grâne, de porumb, „până la ultimul bob”.
Impozitele erau diabolice. Volumul total de livrări prevăzut pentru R.S.S.M. era stabilit la Moscova. Ţăranul era obligat, conform unei hotărâri speciale a Consiliului Comisarilor Poporului din R.S.S.M. şi C.C. al P.C.(b) din Moldova, să predea la stat floarea-soarelui, grâu, cartofi, fân, lână, ouă ş.a. în cantităţi mult mai mari decât putea acesta obţine în gospodăria sa.
Planul de predare obligatorie a cerealelor la stat pentru 1946 era de 265 de mii de tone, cantitate ce depăşea cu mult rezultatele recoltei din acel an.
Cine nu era capabil să predea statului cantitatea de cereale pe care nu o avea era acţionat în judecată. „Cartea Memoriei” în 5 volume (alcătuitoare Elena Postică) e plină cu nume de ţărani condamnaţi la ani de închisoare şi de exil pe întinsurile siberiene pentru că „n-au plătit impozitele”.
Produsele agricole percepute de la ţărani nu erau depozitate în condiţii adecvate, fiind păstrate în grămezi mari sub cerul liber, sub ploi, ninsori, vântoase. „După cum relatează istoricul rus B.E.Zima, în anii 1946-1947, în URSS au putrezit în depozitele statului cca 1 milion de tone de grâne” (în cartea lui A. Ţăranu, la pag. 7). Mai bine să putrezească decât să le consume duşmanul de clasă, e teza de care se conduceau noii stăpâni ai Basarabiei.
Erau astfel condamnaţi la moarte, în primul rând copiii, bătrânii neputincioşi, invalizii, văduvele de război cu mulţi copii etc.
Deja în luna decembrie 1946 cazurile de distrofie alimentară va depăşi cifra de 240 de mii.
„Într-un şir de raioane erau sate în care mureau lunar câte 120-180 de oameni” (p. 12). Se înmulţesc cazurile de canibalism. Unele familii îşi sacrifică câte un copil pentru a-i salva pe ceilalţi membri ai familiei.
În cimitire apar morminte comune ale jertfelor regimului criminal.
Pe cei morţi nu mai are cine-i îngropa. Ei sunt duşi şi părăsiţi în cimitire. Astfel preşedintele comitetului executiv raional Comrat raporta Chişinăului: „Eu personal am descoperit în cimitir 40 de cadavre în diferite locuri”. (Sunt victimele „socialismului cu faţă umană”, ai căror urmaşi îl votează azi pe demagogul Dodon).
Conform datelor de arhivă ale istoricului rus V.Zima, populaţia R.S.S.M. s-a redus doar între decembrie 1946 şi octombrie 1947 cu 182 de mii de oameni (p. 14). Pierderea populaţiei rurale a Basarabiei în 1947 e de 230 de mii de oameni, ceea ce constituie 11% din populaţia de la sate (p. 14).
Oamenii trebuiau să îndure în tăcere foametea.
Cine spunea că i-i foame era arestat sau deportat în Siberia.
Autorii volumului „Foametea în Moldova Sovietică (1946-1947)” reproduc o scrisoare a locuitorilor satului Lohăneşti, raionul Kotovski (Hânceşti), prin care roagă autorităţile raionului „să le împrumute” alimente până la recolta viitoare. Conducerea raionului îi ameninţă cu închisoarea şi Siberia, considerând faptul că nu au alimente „o provocare a elementelor duşmănoase, având drept scop trezirea nemulţumirii ţăranilor faţă de Puterea Sovietică” (pag. 10).
După ce procurorul raionului, tov. Andelman, şi şeful secţiei raionale a KGB, Sobolev, i-au arestat pe autorii scrisorii, un sfert de localitate a murit de foame.
Astfel Puterea Sovietică a învins satul Lohăneşti, care pentru ea era o armată duşmană.
După aceea niciun locuitor, mai ales din cei duşi cu năsălia la locurile de veci, n-a avut îndrăzneala să se mai plângă că vrea să mănânce.
Au fost totuşi şi localităţi care au obţinut de la stat „împrumuturi în alimente”, dar şi în acest caz „ţăranii erau obligaţi de autorităţi să transmită în contul colectărilor obligatorii produsele primite de la stat în formă de împrumut alimentar” (p. 11).
Aceste abuzuri criminale se făceau mai ales în perioada însămânţărilor, când oamenii satelor urmau să-şi semene terenurile, sămânţa fiindu-le confiscată în contul datoriilor la stat.
Autorităţile republicii „nu erau preocupate de salvarea populaţiei de foame şi de stoparea mortalităţii în creştere, ci de îndeplinirea cu orice preţ a planurilor de colectări” (p. 11).
Ele nu raportau Moscovei despre moldovenii care mureau zilnic cu miile, ci de grânele confiscate cu zecile de tone.
În timp ce sute de mii de oameni mureau de foame, „în anii de foamete 1946-1947 regimul sovietic a majorat exporturile de cereale din Uniunea Sovietică până la un volum de 2500 de mii de tone” (pag. 7). Cu banii obţinuţi pentru grânele recepţionate guvernul criminal al URSS alimenta partidele comuniste din alte ţări să declanşeze „revoluţia mondială” şi să instaureze comunismul pe tot globul.
Iar comparativ cu acest ideal nobil ce ţi-s acolo nişte milioane de muritori de foame din propria ţară?!
Atunci au cunoscut cel mai bine basarabenii (unii dintre ei fiind cu vederi de stânga) grija faţă de popor a „eliberatorilor”, felul de mâncare cel mai des întâlnit devenind în zilele de vară ciorba din lobodă.
În acei ani trişti basarabenii elogiau astfel „sloboda” adusă de bolşevici:
Toată lume-i slobodă
Să mănânce lobodă…
În toiul exterminării prin înfometare a populaţiei basarabene, în luna februarie 1947, la Chişinău soseşte de la Moscova o comisie de stat în frunte cu adjunctul guvernului sovietic A. Kosâghin. Acesta mustră conducerea republicii pentru moartea câtorva sute de mii de moldoveni, dar niciunul dintre conducătorii ruşi ai R.S.S.M. nu e tras la răspundere pentru acest genocid în vreme de pace, spre deosebire de ţăranii, de miile de ţărani, pe care aceştia îi trimiseseră la moarte pentru că nu-şi îndepliniseră planurile exagerate de predare a cerealelor.
Când a revenit la Moscova şi i-a raportat lui I. Stalin despre cele care se întâmplă în R.S.S.M., de zecile de cadavre pe care le-a văzut pe sub garduri în Chişinău, despre sutele de mii de distrofici care era plină republica şi despre „ajutorul frăţesc” necesar – „părintele popoarelor” s-a înfuriat şi i-a pus o poreclă, pe care după aceea i-a repetat-o cu diverse ocazii ori de câte ori voia să-l pună la punct: Frate-Distrofic (Брат-Дистрофик) Kosâghin.
Foametea făcuse ravagii în 1946-1947 şi în Ucraina. Stalin reacţiona dureros la fiecare informaţie dacă i se raporta că poporul sovietic nu e cel mai fericit din lume.
Atunci când secretarul CC al PC(b) din Ucraina R. Terehov a raportat la Biroul Politic al URSS că în RSS Ucraineană bântuie foametea în masă cu zeci de mii de jertfe, Stalin a aruncat plin de mânie următoarele fraze: „Ni s-a spus că dumneavoastră, tovarăşe Terehov, sunteţi un bun orator, se pare însă că sunteţi un bun povestitor – aţi inventat o poveste despre foamete şi v-aţi gândit să ne speriaţi, dar nu veţi reuşi! Nu ar fi mai bine să renunţaţi la funcţia de secretar al PC(b) şi să mergeţi să lucraţi la Uniunea Scriitorilor, veţi scrie poveşti, iar proştii le vor citi!” (p. 15).
Și astăzi se mai găsesc unii istorici care califică foametea din 1946-1947, în care au dispărut circa 300 000 de consângeni de-ai noştri, „poveşti” pe care să le citească proştii.
Proştii însă sunt alţii. Cei care se lasă măguliţi de istoricii lui Dodon ce vin să afirme că ne-a fost bine cu ruşii, şi ne va fi şi mai bine dacă vom fi din nou cu ei şi vom avea Siberia la dispoziţie cu toate gulagurile acesteia.
La scurt timp după ce au ieşit din foamete, supravieţuitorii acesteia aveau să cunoască calvarul deportărilor. În 1949 zeci de mii au fost încărcaţi în vagoane pentru vite şi trimişi în fundurile Siberiei şi pustiurile Kazahstanului.
Pentru ce? De ce? Care a fost vina lor?
Nu se ştie.
Un regim criminal niciodată nu răspunde la întrebările jertfelor sale.
Răspunsurile trebuie să le căutăm noi. Numai acestea ne vor putea ajuta ca dramele istoriei să nu se repete. /Nicolae Dabija/

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.