Dorin Chirtoacă, victima unei campanii de discreditare

Partidul Liberal a anunțat concomitent despre două campanii – una de informare a cetățenilor despre lucrurile bune făcute de Dorin Chirtoacă în cei zece ani de când e la cârma capitalei și una de colectare a semnăturilor pentru demiterea lui Igor Dodon din funcția de Președinte al Republicii Moldova. Deputatul PL, Iurie Dîrda, a explicat pe blogul său de ce liberalii au inițiat aceste campanii, transmite unimedia.info.

„Pentru început, trebuie să o spunem deschis că Dorin Chirtoacă a fost în ultima perioadă victima unei campanii de diabolizare, care a urmărit două scopuri: 1) de a înlătura poate cea mai serioasă piedică ce stă în calea forțelor revanșarde ce-și doresc să pună din nou Republica Moldova pe masa Kremlinului; 2) de a sustrage atenția de la gravele derapaje antidemocratice și anticonstituționale la care se dedau de ceva timp cei ce fac interesele Rusiei în Moldova. Cu alte cuvinte, socialiștii au impus societății o temă de discuții falsă (ineficiența lui Dorin Chirtoacă) și, făcând mare tam-tam din aceasta, au promovat în spatele acestei perdele de fum interesele reale pe care le au”, a precizat Dîrda.

Mai mult, liberalul a criticat acțiunile președintelui Igor Dodon: „Ce a făcut Igor Dodon în ultimele luni? L-a felicitat pe separatistul Krasnoselski cu alegerea în funcția de așa-zis președinte al Transnistriei, a mers, pe 9 mai, la Moscova, pentru a asista la parada armatei ce ocupă, abuziv și contrar Constituției, teritoriul Republicii Moldova, urzește continuu planuri de federalizare a RM, își bate joc de limba română, chiar dacă este o decizie clară a Curții Constituționale privind denumirea limbii de stat etc.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*