Un funcționar din Chișinău prins cu heroină

Un angajat din cadrul Preturii sectorului Centru din municipiul Chișinău riscă 15 ani de închisoare. Perchezițiile din biroul acestuia au scos la iveală o activitate mai puțin obișnuită pentru un funcționar public.

Se pare că specialistul principal de la Pretura Centru prepara și consuma heroina chiar la locul de muncă. Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații au efectuat percheziții în biroul de serviciu al funcţionarului public, specialist principal în cadrul Preturii sectorului Centru din municipiul Chişinău, care a fost reținut în flagrant la 25 noiembrie, în timp ce comercializa droguri de tip heroină.

Oamenii legii au ridicat din biroul suspectului seringi utilizate cu urme de sânge dar și alte susbtanțe, obiecte, instrumente, utilizate la prepararea heroinei, un pachețel confecționat artizanal din folie de staniol în care se afla un gram de heroină. Toate acestea denotă că persoana reținută nu era antrenată doar în distribuirea drogurilor, dar și în consumul acestora la locul de muncă.

Potrivit IGP, în timpul reținerii asupra funcționarului public au fost depistate aproximativ 0,5 gr de substanţă solidă asemănătoare cu heroina. Pentru demonstrarea vinovăţiei acestuia, a fost efectuată o achiziţie de control prin intermediul unui investigator sub acoperire. Suspectul realiza un gram de heroină la preţul de 2400 de lei. La moment, suspectul este arestat pentru 30 de zile. Anterior, acesta a fost condamnat pentru infracţiuni similare. Dacă va fi dovedită vinovăția acestuia, el riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

5 Comments

  1. Mdaa, e mare grădina lui Dumnezeu, și pe urmă ne întrebăm de ce avem așa servicii prin oraș, de ce avem un oraș murdar și plin de butchi, iată de ce.

  2. Fac treabă organele de ordine în ultimul timp și asta bucură cel mai tare, un fel de curățeni generală care nu sa mai văzut pînă acum pe la noi.

  3. Se simte bine patanu chiar la lucru unge nasul ! Cit curaj trebuie sa ai ca sa stai la lucru cu heroina si sa o prepari … I se parea ca lucreaza pe Well Street ?

  4. Dar precis consuma? Poate vindea droguri? In organele MAI inca din anii ’90 vanzarea de droguri era foarte des intalnita, poate de reusit de ajuns la distribuitori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*