Ankara respinge rezoluția ‘nulă și neavenită’ adoptată de Parlamentul European

Ministrul turc al afacerilor europene Omer Celik a calificat joi drept ‘nulă și neavenită’ rezoluția Parlamentului European care solicită suspendarea temporară a negocierilor de aderare cu Turcia, relatează AFP.

Această decizie este ‘nulă și neavenită. Ea denotă o lipsă de viziune și va rămâne în istorie ca fiind o decizie foarte proastă’, a declarat Omer Celik în cadrul unei conferințe de presă televizate.

Parlamentul European și-a justificat decizia prin reacția ‘disproporționată’ a puterii de la Ankara după tentativa de lovitură de stat din iulie.

Această rezoluție, care nu are caracter obligatoriu, ‘nu poate fi luată în serios’, a mai spus ministrul turc.

Textul, susținut de principalele grupuri din Parlamentul European — conservatori, socialiști, liberali și Verzi — a fost aprobat cu o mare majoritate — 479 de voturi pentru, 37 împotrivă și 104 abțineri.

Rezoluția solicită Comisiei Europene și guvernelor naționale să ‘înghețe temporar’ procesul de aderare al Turciei început în 2005. Decizia privind o eventuală suspendare este însă de competența Comisiei Europene, instituția care conduce negocierile cu Ankara.

Deși fără impact juridic, votul Parlamentului European riscă să amplifice tensiunile dintre Turcia și Uniunea Europeană.

Austria s-a aflat în fruntea apelurilor de suspendare a negocierilor privind aderarea Turciei la UE. Germania, Franța și majoritatea celorlalte state membre sprijină pentru moment continuarea negocierilor și se tem că actuala colaborare cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan în privința migrației ar putea fi pusă în pericol.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*