Un poliţist de frontieră, ucis pe marginea drumului

Sergentul Grigore Morari, în vârstă de 27 de ani, angajat al Poliției de Frontieră, a fost lovit mortal în seara zilei de joi, în timp ce aştepta pe acostament o maşină de ocazie.

Poliţistul activa în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră ,,Lipcani” al Direcției regionale NORD.

Accidentul s-a produs în satul Țareuca, raionul Rezina. Poliţistul activa în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră,,Lipcani” al Direcției regionale NORD.

Tânărul, aflându-se în afara orelor de serviciu, participase la înmormântarea unei rude apropiate. Așteptând pe marginea traseului transportul pentru a se întoarce acasă, acesta a fost tamponat de un mijloc de transport, care a părăsit locul accidentului. Tânărul a decedat pe loc. Poliția cercetează circumstanțele producerii accidentului. „În aceste clipe de cumplită suferință pentru apropiații celui plecat atât de devreme dintre noi, Poliția de Frontieră vine cu un mesaj de condoleanțe și îmbărbătare, fie ca bunul Dumnezeu să aducă alinare familiei îndoliate și să îi dea putere să treacă peste aceste momente”, se spune într-un mesaj de condoleanţe semnat de Poliţia de frontieră.

Instituția anunţă că va acorda tot suportul necesar în organizarea ceremoniei funerare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.