Un funcționar public din raionul Râșcani va fi judecat pentru escrocherie

Procuratura Anticoruptie a anunţat marți despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cazului de învinuire a unei angajate a Consiliului raional Rîşcani, care, împreună cu soţul său, s-ar face vinovaţi de trafic de influenţă şi escrocherie.

Potrivit anchetei, în perioada iulie 2013 – septembrie 2015, susţinând că poate influenţa responsabilii din cadrul comisiilor raionale, controlorilor şi inspectorilor Curţii de Conturi, precum şi Inspecţiei Financiare de pe lângă Ministerul Finanţelor, învinuita a pretins şi primit bani de la două persoane, victime ale represiunilor politice. Funcţionara a primit de la cei doi solicitanţi 230 mii de lei, sumele fiind transmise şi prin intermediul soţului său. Banii estorcaţi de la solicitanţi proveneau inclusiv din sumele aprobate şi alocate spre plată în calitate de compensaţii băneşti pentru victimele represiunilor politice reabilitate, transmite sputnik.md.

De asemenea, aceasta mai este învinuită că, la începutul lunii martie curent, a pretins de la aceleaşi persoane — beneficiare de astfel de compensaţii, încă 8 mii lei pentru a interveni pe lângă comisia de control ca să nu fie micşorat cuantumul indemnizaţiilor calculate şi aprobate spre achitare. La demersul Procuraturii Anticorupţie, inculpata a fost suspendată provizoriu din funcţie, în prezent fiind cercetată în stare de arest la domiciliu, iar soţul acesteia, care este pensionar MAI, are interdicţia de a părăsi ţara. Dacă vor fi găsiți vinovaţi, cei doi riscă până la 6 ani închisoare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.