Timofti: Declaraţiile electorale nu trebuie să afecteze relaţiile cu vecinii

Declarațiile electorale nu trebuie să afecteze în niciun fel relațiile de bună vecinătate, prietenie și colaborare cu vecinii noștri – România și Ucraina. Cetățenii nu trebuie să plătească pentru declarații electorale iresponsabile, pripite ale competitorilor electorali. Astfel a răspuns preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti la întrebarea reporterului IPN „Ar putea influența în vreun fel declarațiile competitorilor electorali relațiile de bună prietenie cu statele vecine?”.

Şeful statului a afirmat că dezbaterile electorale dintre aspiranții la principala funcție în stat – cea de Președinte al Republicii Moldova – trec, uneori, nu doar de limitele unei comunicări etice, dar pot distorsiona și dialogul diplomatic. „Declarațiile electorale se disting de cele politice, primele fiind de moment, emoționale și capabile să genereze unele confuzii în relațiile diplomatice. Anume în acest context, autoritățile de la Kiev și-au rechemat ambasadorul pentru consultări. In calitate de sef al statului, sunt ferm convins că cetățenii Republicii Moldova respectă valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană. Declarațiile electorale nu trebuie să afecteze în niciun fel relațiile de bună vecinătate, prietenie și colaborare cu vecinii noștri – România și Ucraina. Cetățenii nu trebuie să plătească pentru declarații electorale iresponsabile, pripite ale competitorilor electorali”, a spus Preşedintele Timofti.

Potrivit lui, Republica Moldova, ca şi Ucraina, au drept obiectiv principal al politicii externe integrarea europeană, ceea ce presupune eforturi continue ale statelor noastre în vederea conformării la standardele europene. „Viitorul președinte nu poate fi o persoană care, prin declarații electorale, creează circumstanțe favorabile pentru destabilizare. Securitatea regională și internațională este deosebit de fragilă pentru a interveni cu o retorică care poate seduce o anumită categorie de votanți, dar, totodată, ne poate defavoriza ca națiune? Reiterez sprijinul ferm pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei si altor state. Dar, în primul rând, accentuez suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, stat unitar în care există o singură putere politică consfințită în Legea fundamentală”; a precizat Nicolae Timofti.

Şeful statului a declarat că succesorul actualului Președinte va avea obligativitatea constituțională de a cere Federației Ruse evacuarea armatei și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu angajamentele internaționale asumate. „Am transmis cu multă sinceritate acest mesaj de la diferite tribune internaționale și cred că acest apel nu va fi suspendat nici după scrutinul prezidențial. Îmi exprim convingerea că, și după sufragiul din 13 noiembrie, vom menține relațiile de prietenie cu statele vecine, vom avansa în proiectul pe care l-am început – cel de modernizare și de promovare a principiilor morale în actul guvernării. Președintele nou – ales va trebui să respecte Constituția țării și principiile Dreptului internațional pentru a o feri de orice calamități politice pe plan național și internațional. Emoțiile și egoismul politic sunt cele mai periculoase ispite pentru un șef de stat. Interesul național trebuie să devină doctrina președintelui nou-ales, susținut de cetățenii acestei țări”, a declarat pentru IN Preşedintele Nicolae Timofti.

IPN a solicitat poziţia preşedintelui Timofti în contextul rechemării ambasadorului de la Kiev, despre care se afirmă că ar fi o urmare a declaraţiilor făcute de către unul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova referitoare la problema peninsulei Crimeea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.