CEC a majorat tirajul buletinelor de vot pentru cetăţenii din diasporă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis astăzi să majoreze cu 10 500 de exemplare tirajul buletinelor de vot destinate secţiilor de votare de peste hotarele ţării.

Potrivit preşedintelui CEC, Alina Russu, în urma modificărilor operate, numărul total de buletine va fi de 3 142 427 de exemplare. „În 10 secţii de votare deschise peste hotarele ţării numărul buletinelor de vot va fi majorat de la două mii la trei mii de exemplare. Este vorba de secţiile din: Canada, Statele Unite ale Americii, Franţa, Portugalia, Elveţia şi Olanda”, a menţionat Russu.

„Solicitarea vine din partea diasporei și a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. CEC a luat această decizie cu scopul de a permite tuturor cetăţenilor R. Moldova din diasporă să-și exercite votul în turul doi al scrutinului prezidenţial”, a specificat Russu.

Astfel, cetăţenii cu drept de vot aflaţi în străinătate vor putea vota la cele 100 de secții de votare în 33 de țări, 40 dintre acestea activează în sediul misiunilor diplomatice, iar altele 60 în alte locații determinate din timp. Cele mai multe secții de votare sînt deschise în Italia – 25, în România – 11, în Federația Rusă – 8, în SUA – 7, Franța – 6, Portugalia și Spania – cîte 4 secții de votare etc.

Tot azi, președintele CEC, Alina Russu, a anunțat că mîine, 5 noiembrie „va fi confecționată matricea buletinului de vot pentru turul doi al scrutinului prezidenţial”.

Turul doi al alegerilor prezidențiale directe va avea loc pe 13 noiembrie curent. Cetăţenii vor putea alege între candidaţii care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur de scrutin – preşedintele PSRM, Igor Dodon, şi liderul PAS, Maia Sandu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*