Cele mai noi filme româneşti, proiectate la Chişinău

Amatorii de cinema din Republica Moldova au ocazia să urmărească şapte cele mai noi pelicule româneşti în cadrul Zilelor filmului românesc la Chişinău, în perioada 20-23 octombrie. Pe lângă cele şapte pelicule noi, va fi prezentat şi filmul „La Moara cu noroc” – parte a istoriei cinematecii româneşti. Detaliile despre eveniment au fost prezentate de către organizatori în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Valeriu Matei, a spus că filmul românesc se află într-o ascensiune şi în fiecare an vin noi şi noi distincţii de la festivaluri internaţionale şi europene. În cadrul Zilelor filmului românesc la Chişinău vor fi proiectate, în mare parte, filme din actualitate, dar şi pelicula clasică „La Moara cu noroc”, care vine la 60 de ani de la crearea sa.

Ionuţ Mareş, critic de film din România, a declarat că Zilele filmului românesc debutează în această seară cu filmul „Dincolo de calea ferată”, regizat de Cătălin Mitulescu, câştigător în acest an al unui premiu special la Festivalul de la Karlovy Vary. Pelicula are o tematică interesantă care vizează şi România, şi Republica Moldova. Este vorba despre un bărbat care la întoarcerea acasă din Italia încearcă să-şi repare relaţia cu soţia. Tot în seara de joi va fi proiectat şi filmul „Dublu”, care reprezintă debutul tinerei regizoare Catrinel Dănăiaţă.

Vineri va fi organizat un master-class cu regizorul Cristi Puiu. Ulterior va fi proiectat filmul „La Moara cu noroc”, regizat de Victor Iliu în 1955. Filmul a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes şi nominalizat pentru marele premiu Palme d’Or în anul 1957. Ionuţ Mareş a menţionat că pelicula a fost recent numită una din zece cele mai bune filme româneşti. În aceeaşi zi va fi proiectat cel mai nou film al regizorului Marian Crişan – thrillerul „Orizont”, dar şi filmul „Ilegitim”, regizat de Adrian Sitaru.

Sâmbătă va fi organizat un master-class cu producătorul Anca Puiu. La fel, va fi proiectată pelicula „Acasă la tata”, o premieră a regizorului Andrei Cohn, care va fi prezent la eveniment. În această seara va fi rulată şi mult aşteptata peliculă al lui Cristi Puiu „Sieranevada”, lansată în luna septembrie. Regizorul român va participa la proiectare, iar apoi va oferi un master-class deschis publicului, în care va vorbi despre filmele sale.

„Sieranevada” va proiectată în reluare şi duminică. În închiderea Zilelor filmului românesc va prezentat cel mai nou film al regizorului Radu Jude „Inimi cicatrizate”, laureatul Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Locarno. Filmul va fi proiectat în prezenţa tânărului actor Lucian Teodor Rus, interpretul personajului principal.

Evenimentul va avea loc între 20 şi 23 octombrie, la Cinema Odeon. Intrarea la toate proiecţiile şi la masterclass-uri este liberă în limita locurilor disponibile. Cea de-a doua ediţie a „Zilelor filmului românesc la Chişinău” este organizată de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova „Alternative Cinema” şi compania de producţie cinematografică ROVA FILM (România), cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*