Vor reuşi proeuropenii?

Alegerile prezidenţiale de la Chişinău se apropie. Nu vreau să fac pronosticuri. La cât este de volatilă situaţia electorală peste Prut, de-abia sondajele făcute cu 24 de ore înainte de vot ar putea da rezultate pe care un analist să se poată baza, notează columnistul de la Adevărul, Răzvan Voncu.

Şi nici acelea. În măsura în care au documente de identitate valabile, emise de Republica Moldova, mulţi transnistreni de toate naţionalităţile pot decide, în ultima clipă, să participe la vot, chiar dacă peste Nistru nu se vor organiza secţii de votare. Cum sondajele de opinie care se fac, în ultimii 25 de ani, se opresc la Nistru, o asemenea decizie, luată în ultimul moment, ar putea răsturna balanţa oricărui vot. Fireşte că nu este indiferent cine va câştiga aceste alegeri, chiar dacă între timp s-a mai potolit „febra” de a-i da viitorului preşedinte mai multe prerogative. Alegerile sunt momente de emoţie colectivă, iar emoţiile colective pot fi cu uşurinţă deturnate.

O victorie a unui reprezentant al anti-europenilor, pe fondul nemulţumirii surde a populaţiei faţă de nivelul de trai şi de corupţia generalizată, ar putea fi cu uşurinţă transformată în cu totul altceva. În decurs de numai câteva ore, întreaga orientare a Republicii Moldova către Europa ar putea fi anulată. Însă, dacă acest scenariu catastrofic nu se va materializa (şi se înţelege că sper să nu se materializeze), mult mai importantă decât alegerea preşedintelului devine o altă întrebare: va reuşi actualul guvern pro-european? Va reuşi să menţină majoritatea compozită care îl susţine şi, mai ales, va reuşi să menţină şi să accelereze cursul reformelor şi convergenţa către UE?

Pentru că, dacă va reuşi să facă asta, sprijinul Uniunii Europene se va materializa tot mai consistent, cu efecte vizibile la nivelul cetăţeanului. Acestea vor putea fi contabilizate favorabil la alegerile parlamentare din 2018. Dacă, dimpotrivă, guvernul nu va reuşi să introducă înnoirile necesare, creând garanţiile pe care Comisia Europeană le solicită, ajutorul financiar al UE nu se va materializa. Iar la alegerile din 2018, coaliţia de guvernământ va fi spulberată. Ceea ce va produce o situaţie extrem de periculoasă, mai periculoasă decât eventuala victorie a unui dodon oarecare la apropiatele alegeri prezidenţiale. Aceasta este, în opinia mea, chestiunea fundamentală la Chişinău, la ora aceasta. /Răzvan Voncu/

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.